luni, 29 iunie 2015

Zilele și Nopțile amanților - Corina Ozon

   Treci printr-o pasă proastă? Ești deprimat și parcă nimic nu te mai scoate din starea asta? Ai nevoie de ceva care să-ți ridice moralul? Crezi că le-ai citit pe toate și nicio carte nu îți mai face cu ochiul? Ei bine, află că Ozon, Corina Ozon, a venit cu remediul. A inventat medicamentul perfect care să îți readucă zâmbetul pe buze. Se administrează simplu: ziua și noaptea. Evident nu vorbesc despre un medicament, ci despre două cărți: Zilele amanților și Nopțile amanților. Două volume ce nu pot trece neobservate, iar dacă nu le-ai dat atenție până acum, e momentul să o faci. 



   Prima mea întâlnire cu amanții Corinei a avut loc în urmă cu câteva luni, la târgul de carte Gaudeamus. Atunci am făcut cunoștință atât cu autoarea cât și cu personajele din carte. Nu știam eu când am pus mâna pe carte (Zilele amanților) ce clipe frumoase și amuzante voi petrece în compania lui Mircea, Cati și Teo (protagoniștii romanului). Am citit cartea pe tren, în drum spre casă. Probabil că oamenii ce au împărțit compartimentul cu mine m-au crezut nebună, căci odată la două-trei pagini izbucneam în râs. M-a surprins modul natural în care autoarea a prezentat situațiile ce intervin în acest triunghi amoros, dar și limbajul autentic și tipologia personajelor.

   Mircea reprezintă tipul bărbatului plictisit de nevastă, îți iubește copiii, dar preferă să nu stea prea mult în compania lor, își urăște soacra și evident șeful din cadrul companiei în care lucrează. Mircea e nefericit alături de nevasta lui, dar e prea leneș și prea lipsit de interes pentru a schimba ceva în relația lor de cuplu. Nici divorțul ne e o opțiune, el invocând mereu binele copiilor, dar eu cred că acesta e un paravan după care el se ascunde ca să nu fie nevoit să ia o decizie prea radicală. 



   Cati este amanta lui Mircea, iar marele ei vis e ca bărbatul pe care-l iubește să-și lase nevasta și copiii și să se căsătorească cu ea (cred că asta urmăresc mai toate amantele). Face tot posibilul să pară femeia perfectă în ochii lui şi o disprețuiește pe Teo, nevasta lui Mircea. Relația dintre Cati și Mircea e una de complicată, ba se urăsc, se enervează reciproc și se ignoră, ba se iubesc nebunește și își fac planuri pentru o posibilă viață împreună. 



   Teo în schimb, cel puțin la începutul primului volum, e genul femeii care s-a delăsat, e nefericită și își acuză soțul și copiii pentru starea de monotonie în care a ajuns. Pe parcurs mi s-a părut că e o femeie confuză care nu știe prea bine ce vrea. Vrea să iasă în club, dar o deranjează muzica și tipele semi-dezbrăcate ce dansează pe acolo. Vrea să-și repare relația cu Mircea și pleacă la Paris, dar se trezește atrasă de Rodin care se dovedește a fi de fapt un gigolo. 


   Am citit eu cartea prea repede, sau a fost vina Corinei că povestea a curs atât de firesc și am terminat primul volum în câteva ore, nu știu sigur. Ceea ce știu e că m-a omorât așteptarea, cele câteva luni până a apărut Nopțile amanților mi s-au părut că au trecut prea greu. Nici continuarea nu s-a lăsat mai prejos, e la fel de siropoasă și condimentată. Vă garantez! 
   Personajele sunt la fel de simpatice, bine mai puțin Epimod... Epanodi...Epamino... mă las păgubaș! Eu un pămpălău bogat pe care Cati îl ia de bărbat ca să se răzbune pe Mircea. Un alt personaj care nu trebuie trecut cu vederea e Nina, o fostă/actuală iubită a lui Mircea. Din cauza ei lucrurile se complică și mai mult în al doilea volum, dar nu vă mai zic ce și cum. Vă las pe voi să descoperiți, căci încurcate și nebănuite sunt căile amanților.



     Totuși dacă vreți să aflați mai multe și aveți drum prin Lugoj, joi 2 iulie, Corina vă așteaptă la lansarea celor două volume. Am să fiu și eu acolo ca să-mi spun părerea live. Dacă nu ajungeți puteți oricând să comandați Zilele și Nopțile amanților de pe site-ul Herg Benet (asta dacă vă e lene să le căutați prin librării și preferați să le primiți acasă). 
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu