joi, 20 noiembrie 2014

Primiți cu Black Fraideiu' ?

     A sosit în sfârșit acea zi din an! Ziua în care Luna neagră din casa a-III-a se află în cuadratură cu Soarele aflat în Capricorn. Ziua în care îți dai seama că ai trăit mai bine de 20 de ani fără acel mixer performant în casă și azi a sosit momentul să-l achiziționezi. E ziua sfântă în care artrozele și sclerozele se vindecă miraculos în timp ce stai la coadă să-ți cumperi mega-ultra tigaia aflată la promoție.
   E momentul în care progeniturile râzgâiate, care până mai ieri îți spuneau că te urăsc, își dau seama cât de mult au greșit, își cer iertare și te informează că Iphone 6,243b are 20% reducere. E ziua din an în care părul vânzătorilor se albește de 5 ori mai mult. E ziua în care românii, depășiți de această nouă sărbătoare modernă, taie porcul și fac cozonaci pentru colindătorii ce vin la împărțit de pliante cu oferta.
    Da! E BLACK FRIDAY!



   Că împrumutăm orice rahat de pe dincolo nu mai surprinde pe nimeni. De aceea și această nouă sărbătoare, trecută cu roșu în calendar, nu putea să nu prindă și la noi în timp record. Mulți așteaptă tot anul acest moment magic, iar cei mai împătimiți dintre ei dau târcoale magazinelor de electrocasnice cu câteva săptămâni înainte, asigurându-se că planul lor de atac asupra aspiratoarelor și prăjitoarelor de pâine e mult mai bine pus la punct decât al vecinului de la patru. 
  Evident, ca în jurul oricărei alte sărbători, s-au născut mituri, legende și superstiții. Unii spun că în ziua de Black Friday răsăritul trebuie să te prindă în fața unui magazin, altfel o să ai ghinion și nu o să mai prinzi bormașina mult visată. Prin unele sate se spune că cine muncește de Black Friday o să o ducă rău tot anul, unde mai pui că la ora 5 când ieși de la lucru mai găsești doar rebuturi prin marile magazine.



     Până și pe cei mai mici dintre noi i-a prins acest nou val. În ajun de Black Friday copiii îi scriu lui Moș Black Friday ce reduceri ar vrea să găsească părinți lor a doua zi prin magazine. Gurile rele spun chiar că Moș Black Friday, sosit recent de pe meleaguri americane într-un Hummer negru, l-ar fi depășit deja la capitolul popularitate pe acel bătrânel îmbrăcat în roșu ce își face apariția în decembrie și aduce copiilor cadouri la suprapreț. Mulți se tem de acest nou moș apărut din neant, căci, conform legendei, dacă nu ai fost cuminte în anul anterior acest bătrânel năzdrăvan îți va pune piedică în timp ce tu te zbați în mulțime, spulberându-ți șansele de a ajunge cât mai repede la produsele dorite. Eu una zic că Moș Black Friday nu e chiar atât de ursuz, iar piedica ți-o pune vreo babă cu papornița, invidioasă că tu ești mai în față ca ea. Totuși nu mă credeți pe cuvânt, căci eu sunt tânără și nu știu prea multe despre aceste sărbători mioritice păstrate peste veacuri.
     Fie ca lumina sfântă de Black Friday să vă călăuzească spre cele mai tari promoții, să vă împingă în fața moșilor ce se înghesuie la casa de marcat şi să vă umple sacoșele de lucruri ieftine și nefolositoare. Black Friday fericit și cafteală plăcută!



2 comentarii:

  1. esti dusa...de unde le scoti? si eu astept black friday cu nerbdare pentru cele mentionate pe facebook dar si pentru un set de pensule si un parfum(prada) :P

    RăspundețiȘtergere